Nasterea "Fenomenului Ultras"

Noţiunea de „ultras" derivă din cuvântul latin „ultra" (dincolo de, arătând faptul că entuziasmul celor implicaţi este dincolo de normal). Ce reprezintă acest termen? O formă de exprimare a unor suporteri, recunoscuţi pentru fanatismul lor în susţinerea favoriţilor şi pentru expunerea lor foarte elaborată.

De obicei aceştia se învârt în jurul fotbalului European şi a celui sud-american. Acţiunile ultraşilor sunt compuse din utilizarea torţelor şi fumigenelor, crearea coregrafiilor, încurajarea frenetică a echipei iubite, sfidarea autorităţilor şi etalarea unor mesaje gen banner. Ultimul aspect doreşte să aducă intimidarea în rândul rivalilor, fie ei fotbalişti sau suporteri.
Ocazional, acţiunile ultraşilor pot trece la extreme, aici apărând violenţe rasiale, ideologii politice şi rebeliuni provenite din ura pentru duşmani sau din dorinţa de a sancţiona forma slabă a echipei ce o încurajează.

Fenomneul ultras a luat fiinţă în anii '50 ai secolului trecut. În fosta Iugoslavie, ţară care la acea vreme era măcinată de un război intern, a apărut „Torcida Split", un grup de fani naţionalişti ai echipei Hajduk Split. Această brigadă de ultraşi este recunoscută internaţional ca fiind prima din lume.

Au urmat în 1951, italienii care ţin cu AC Torino, „Fidellisimi Granata" fiind numele ales de către vişinii. Decizia mai multor cluburi de a micşora preţurile tichetelor din zona peluzelor a adus un val puternic de suporteri în acele zone. De aici a fost un pas până la organizarea „Curvelor" (Peluzelor, după cum le denumesc italienii).

Anii '60 au produs un aflux ultras în Italia, suporterii Milanului fiind al doilea grup care s-a organizat sub numele de „Fossa dei Leoni" (Vizuina Leului), dar care în prezent este al doilea ca vechime după croaţii de la Hajduk. Au mai ieşit în faţă "Sampdoria Ultras" în 1969, urmaţi un an mai târziu de "The Boys" de la Inter Milano.

       AC MILAN - "Fossa dei Leoni"

        SAMPDORIA - "Sampdoria Ultras"

 

                                         
        INTER MILANO - "The Boys"

                                           
Iugoslavia nu avea cum să rămână în urma italienilor. Fondatorii ultraşilor aveau să conteze şi pe belgrădeni, în persoana "Groparilor" lui Partizan ("Grobari").

Grupurile ultras sunt de obicei organizate în jurul unui nucleu, unei grupări lider, cei care conduc şi iau deciziile importante în tot restul grupului de suporteri. Subgrupurile sunt de obicei alcătuite pe criterii de prietenie, localizare sau vederi politice. Ultraşii utilizează bannere de identificare, considerate stindarde, pierderea lor fiind egală cu dezintegrarea grupării aducând cu sine şi umilinţa în faţa lumii ultras. Daca un individ dintr-un grup ultras îşi pierde simbolul personal de identificare a grupului, de obicei un fular cu însemnele grupului, este automat scos în afara grupării. Unii ultraşi îşi obţin banii de coregrafii şi deplasări vânzând articole promoţionale cu însemnele suporterilor: eşarfe, fulare, şepci, steaguri. Alţii, dimpotrivă, sunt foarte stricţi la distribuirea acestor elemente de identificare. Nu există un număr minim de la care poate lua fiinţă o grupare. Ei pot fi o mână de oameni, un sector, o peluză sau un întreg stadion.
Cele patru puncte de bază în mentalitatea ultras sunt:
•       Nu te opri niciodată din cântat şi încurajat, indiferent de rezultat.
•    Niciodată nu sta jos în timpul unui meci.
•    Participă la cât mai multe meciuri posibile (acasă şi deplasare) indiferent de cost sau distanţă.
•    Loialitate maximă faţă de grupul din care faci parte.
În afară de aceste „legi de bază” mai există şi alte coduri în ceea ce priveşte organizarea grupului, protejarea persoanelor non-ultras în încăierările de stradă, a disputelor disproporţionate şi altele.
Ultraşii au de obicei un reprezentant care asigură legătura cu clubul în ceea ce priveşte asigurarea biletelor, problemele cu jandarmeria, siguranţa în deplasări şi alte chestiuni organizatorice. Sunt suporteri moderaţi însă care critică aceste grupări vis-a-vis de violenşa în limbaj, în cantece şi chiar fizică în afara stadionului, violenţe care lasă urmari şi în rândul persoanelor non-ultras.
Înaintea meciurilor importante, majoritatea grupurilor ultras desfăşoara coregrafii gigantice în momentul intrării echipelor pe teren. În funcţie de banii de care dispun, aceste coregrafii diferă în mărime sau complexitate, de la un sector sau peluză la un întreg stadion. Se folosesc de obicei: cartoane colorate, baloane, fâşii colorate, pânze uriaşe, fumigene, artificii şi mai nou păpuşi uriaşe cu heliu. Se folosesc de obicei teme legate de culorile, istoria clubului, steme, ani de înfiinţare, mesaje către adversari. Unele coregrafii sunt pregătite cu luni înainte. În ultimii ani, în Italia un filon principal în exprimare este direct legat de dispreţul faţă de „fotbalului modern” preferat de majoritatea cluburilor, care include :
•    Un nou tip de suporter-spectator, cu venit peste medie, plătitor de abonament sau bilet scump.
•    Programarea meciurilor la ore netradiţionale în favoarea ratingului TV.
•    Vânzarea jucătorilor ca şi în sclavagism, la preţuri exorbitante.
•    Comercializarea excesivă a fotbalului în general.
Banere precum „Against Modern Football” sunt întâlnite în mod frecvent în toată Italia şi chiar Europa.
Ca şi mod sonor de expresie, ultraşii folosesc atât imnuri şi melodii proprii, unice cât şi cântece universale adaptate la echipa lor favorită. Multe din acestea sunt pe linia melodică a unor hit-uri pop actuale sau trecute. În ajutorul sincronizării sonore, de obicei se utilizează portavoce, megafoane sau sisteme de amplificare proprii.
Chiar dacă pot exista altercaţii violente între grupurile ultras, majoritatea meciurilor şi derby-urilor nu aduc cu sine scene sângeroase şi nu sunt pline de violenţă. Spre deosebire de hooligans, a căror scop primordial sunt bătăile între grupări, ţelul principal al ultraşilor este susţinerea echipei favorite. O altă deosebire faţă de Hooligans este şi modul în care merg ăn deplasările lor: ultraşii merg grupat, afişându-şi însemnele, însoţiţi de forţele de ordine, iar hooligans merg separat, izolaţi, nedezvăluindu-şi însemnele de grup, pentru a nu putea fi identificaţi de politie. În multe ţări europene, fenomenul ultras pur este greşit înteles, fiind o combinaţie între hooligans şi ultras.
Unele grupuri ultras sunt asociate cu fracţiuni politice specifice, din care rezultă rivalităţi şi alianţe bazate pe gândiri şi mentalităţi politice. Sunt cunoscute gruppri ultras a cpror membrii sunt simpatizanţi ai fracţiunilor politice de stânga, marxiste sau extremiste, rasiste, fasciste. În schimb, există şi ultraşi care interzic afişarea unor asemenea simboluri de genul: zvastica, steaua lui David, ciocanul şi secera, Che Guevara, simboluri anarhiste, etc. Acestea iau de multe ori o poziţie activă şi agresivă faţă de discriminarea în interiorul şi în afara stadioanelor.
Rivalităţile între grupurile ultras pot fi între doua echipe din acelaşi oraş sau oraşe diferite, bazate pe idei politice diferite sau criterii etnice. Nu de puşine ori se fac înţelegeri şi alianţe între anumite grupuri, permanente sau temporare, depinzând de interes şi de miza meciului.